Viața de imigrant în…bucătărie!

Nu cu multă vreme înainte de a începe viața de imigrant, călătoream într-un autobuz și, privind pe geam, am vazut un grup de muncitori care spărgeau cu diverse unelte o bucată de beton.

Era o căldură afară de ți se lipeau șlapii de asfalt și mă gândeam: groaznică muncă… cu ce or fi greșit oamenii ăștia?

Dar viața are, de multe ori, niște metode foarte directe și ingenioase de a-ți răspunde la întrebările existențiale. După vreo două luni, m-am trezit într-o postură asemănătoare, departe de casă, privit, la rândul meu, de alți trecători, cu milă sau ușor dezgust, în timp ce făceam ceva asemănător.

Viața de imigrant vine, așadar, cu multe începuturi și situații în care nu ți-ai fi închipuit că o să te afli.

Munca pe care ești nevoit să o faci pentru a supraviețui, locul în care pui capul pe pernă seara, oamenii de care ești înconjurat. Sunt situații despre care am vorbit și vom mai vorbi.

Dintre aceste amintiri ale începuturilor, la una aș vrea să mă opresc astăzi: prima mea ciorba

Ce mare brânză? veți spune.  E mare brânza, ciorba, în cazul meu.

Am admirat întotdeauna bărbații care știu să gătească.

Mi se parea și o consider în continuare o chestie care merită trecută la capitolul “bărbat sexy, cu grad de independență foarte ridicat!”. Sincer cu mine să fiu, eu baza am avut-o întotdeauna, numai că nu s-au lipit micile detalii care fac treaba “a’ la carte”.

Spre exemplu, niciodată n-am dat greș în a fierbe apa așa cum trebuie.

Umpleam oala sau ibricul, o așezam pe aragaz, dădeam focul la maxim și așteptam, știind că ceea ce trebuia să se întâmple se va întâmpla: mai devreme sau mai târziu, apa începea să fiarbă!

Știam că așa se va întâmpla, dar de fiecare dată râdeam ca prostu’ când fierbea.

Eh, de aici începea treaba mai complicată, aria mea de acțiune după acest moment magic fiind foarte limitată.

Puneam două ouă în ibric, atent, ușor, profesionist, sau lăsam să alunece câțiva cartofi ori niște paste în oală.

“Dar nu numai cu ouă fierte, pireu sau paste va trai barbatul!”, zice o vorbă din bătrâni. Așa e.

Cât am fost acasă, în România, am putut ascunde aceasta limitare după principiul “e bărbat, el să aducă mâncarea, nu să gătească”.

Dar departe de casă fiind, singur și pe cont propriu, nu mai era nici mama, sora, soția, soacra sau mătușa, să mă scoată din necaz.

Așa că dă-i, Costică, cu pâine și salam, chicken wings și chicken legs și chicken brests, până ți se apleacă!

Când mi s-a aplecat de tot, de nu mai suportam să aud de nici o părticică de chicken, am decis că e momentul să mă ridic și să lupt pentru o viață mai bună. Așa mi-a încolțit în minte ideea de a face prima mea ciorbă!

Ca orice bărbat timorat de întâlnirea cu oala și polonicu’, am intrat pe google și am tastat: “ciorbă pentru începători”.

Și să leșin de bucurie când am vazut ca google dădea totul mură-n gură. “Se ia aia și aia, morcov, ceapă, țelină, păstârnac, usturoi, piept de pui etc, etc. Se taie așa și așa, se fierbe separat, se scoate și se adaugă, poate și un pic de smântână, după gust, pătrunjel dacă doriți, fiind prima dată, nu da și la alții, mănâncă doar tu!”.

Am pus totul, frumos, pe listă, am mers la magazin, la niște turci care aveau de toate, am căutat cu mare atenție și entuziasm ce aveam nevoie, m-am întors și am așezat produsele frumos, pe căprării. Am pus ceapa, morcovu’, țelina, usturoiul și pătrunjelul, smântâna, pieptul de pui și laptopul la îndemână.

Am băut o bere, să-mi fac curaj, apoi am intrat pe youtube și am tastat din nou: “cum se face ciorba rădăuțeană”.

Tot mură-n gură, dom’le! De ce m-oi fi ferit atâția ani să încerc?

Nu știu ce simte un sculptor când piatra prinde formă în mâinile lui, dar cred ca e ceva asemănător cu ceea ce simțeam eu când mestecam în oala aburindă.

Un spectacol de mirosuri și culori! “Și acum, gustă, să vezi dacă mai trebuie de aia sau de ailaltă!”, zice vocea de pe youtube. Gust cu emoție și constat că mai trebuie. Am repetat figura de câteva ori și de fiecare dată am constatat la fel. În final, era o perdea de piper pe ciorbă, dar am zis că scot din mânecă ultimul as, pătrunjelul, și gustul pe care-l visam va prinde formă.

“Da’ de ce pui ridiche alba-n ciorbă, așa se face la voi?”, mă-ntreabă o colegă de casă, care mă surprinde, transpirat și stors de puteri, în actul creației. “Păi ăsta nu-i pătrunjel, e coriandru. Tu pui coriandru? Bleacs!”.

N-am mai lăsat-o să continue, mă simțeam deja ferfeniță. Am luat oala de pe aragaz – era o oală mărișoară, că-mi făcusem planul să-mi ajungă pe vreo patru-cinci zile – am dus-o afară și-am vărsat-o.

M-am dus direct la culcare, fără să mănânc nimic.

Nici apă n-am băut, de supărare. Aveam un gust teribil de coriandru în gură, plantă pe care de atunci o urăsc cu toată ființa mea.

Am adormit și am visat tare urât. Autobuze pline cu femei, tinere, bătrâne, cu șorțuri și copii în brațe, care se uitau pe geam și râdeau de mine.

Apoi, timpul a trecut, rănile au început, încet-încet, să se închidă, m-am împăcat cu ideea că n-o să pot găti niciodată cu adevărat și am regăsit puterea să râd când fierbe apa.

Căci numai cu ouă și cartofi, dar și cu chicken wings, va trăi bărbatul!

Viața în străinătate e grea. Cu noi, măcar trimisul banilor acasă e ușor, ieftin și rapid. Fă-ți cont AICI și trimite bani acasă fără bătăi de cap.